Mereu secunda, mereu şi Dumnezeu

Cuprins

Prefaţă
Povestea de seară
Neputinţa de a da titlu
Balada ursului polar
Rugă
Scrisoare către Immanuel Kant
Rugăciunea speranţei
Rugăciunea de slugă
Rugăciunea uitării în dor
Rotirea-n roata de rotiri
Mă înalţ printre stele care cad
Nevoia de o definiţie
Eu - cuvîntul mamei mele
Psalmul tăcerii
Conceptualia
Existenţială
Poemul dedesubtului de linie
Cuvînt de respirare
A fi sau a nu mai fi
Glasul plumbului netras
Vorba plugarului
Întoarcerea la vatră
Cern cenuşă pentru pîine
Răsăritul
Trandafirii galbeni
Lumea din idee
Cu titlu la alegere
Poemul posibilităţii
Baladă
Gîndul fără urmare
Metafizica
Poem demitizat
Scara ca gest
Tăcerea culorii
Monahul
Poem uşor hieratic
Pas foşnind
Renunţarea la blestem
Punerea palmei pe frunte şi grea respirare
Teologia vederii
Peisaj maritim
Lemă
Colind la casele cu geamuri sparte
Legea junglei
Întreabă-mă, întreabă-mă
Existenţa în tranşeul Labirintului
Poemul iubirii
Poemul comunicării cu înfrăţirea
Şi n-am să-i dau eu titlul
Obiectivizarea desenului
Naşterea închisă
Metastaze
Suspin
Plînsul de sub lacrimă
Pornind de la ajungere
Studiul culorii
Oftat
Sclipirea izvorului
Neînduplecata trecere
Joacă de întrebări
Revizuirea animalului
Împlinirea din pustie
Poem pentru un copil sensibil
Prima mea teologie
A doua teologie
Bucuria depărtării
Alege titlul
Vorbe-ntre ţărani
Poemul inspiraţiei
Fir de nisip fără praf, fără vînt
Muntele (un fel de urmare poemului anterior)
Dezrobirea voinţei
Punct de cerc
Studiu care şi-a înecat titlul
În peştera fără de nume
Dumnezeu doar pe nisip a scris
Poem pietrei
Rostogolirea silogismului
Mă fac fluture şi curg
Apocrifa pe o roată de fîntînă
Deconspirarea întunericului
Trei timpuri sensibile
Mestecarea de cuvînt
Primul portal
Al doilea portal
Punctele deschise
Cercurile deschise
Sferele deschise
Deschişii oameni
Închisele păreri
Dezbrăcarea primului gînd
Rătăcirea primului gînd
Treapta căderii
Linia lacrimei
Starea găsirii
Îmbrăţişarea
Urmare gîndului
Tic - tac
Postfaţă

Prefaţă

MARIUS ŞOLEA: O SPERANŢĂ POETICĂ CE NU SE VA DESMINŢI

cuprins

Povestea de seară

Alungat de pămînt, bătrînul pescar
se duse în larg să găsească acolo
ce nu i-au spus străbunii.

valuri de timp amorţit în vieţi
nemurite
îşi doreau bătaia unei inimi
ca să pornească iar
în mersul pendulării.

demult, închisă în valuri,
se deschidea marea acum
să-i ofere sărutul.

bătrînul zărea femeia pe-o stîncă
şi goală atingea imaginea lumii,
în braţe purta pescăruşul
cu aripi deschise.

nici cer nu mai vedea bătrînul,
căci el, admirabilul cer,
era acoperit de ochii femeii.

mare a mea, mereu te-am atins,
iubeşte-mă acum,
spunea încet bătrînul pescar.
şi marea-l iubea,
în rîsul femeii.

pescăruşul se înalţă
în privirile noastre, doar dacă marea
va dori să-l vadă...

cuprins

Neputinţa de a da titlu

Pipăi, orbule, cuvîntul mînă, tu prinde-mă,
adulmec, orbule, cuvîntul ochi, tu închide-mi-i,
încerc să aud de la tine cuvîntul lumină,
tu fă-mă să-l uit,
spun iubire, tu fă-mă să te înţeleg...
spun trupul făr' de suflet,
tu îmbrăţişează-mă,
îţi spun că sîntem stăpîni, 
iar tu îmi strigi mai tare
decît ecoul luminii în tot universul
să ne împietrificăm în restul cuvintelor
şi timp peste noi s-aducem
Cuvîntul Dumnezeu.

îmi strigi, orbule, şi-ţi dau un ban,
nu-mi săruta mîna, 
ci dă lumii numele de Orizont
şi pleacă-ncet cu mîinile întinse...

ce faci aici, te-ntreb eu după o vreme?

cuprins

Balada ursului polar

Bătrînul urs polar e rege la poluri
şi alba strălucire tainic îl îmbracă în arte
şi-n fugă de goluri
în albul tumult.
iar albul la poluri atît e de mult,
încît pare că-i nuanţă în şoapte
din negrul de noapte.

pe tronul său de gheaţă
îşi săvîrşeşte-n noapte meditaţia către moarte
străpungînd imaginea de viaţă.
la poluri, chiar şi soarele cînd trece,
trece-ngenunchiat şi rece
şi aplecat cu ochiul său solar
în faţa ursului polar.

dar se întîmplă uneori
ca o adiere-a firii ne-ndurător să-l poarte
spre mările calde, umplute cu oameni şi nori,
şi tronu-i se dezgheaţă
şi aerul de-acolo încet îl sufocă şi-l soarbe de viaţă,
iar oamenii rîd şi apoi simt o frică
şi noaptea aici, ah, cît e de mică!

urs polar, tainic îmbrăcat în arte
săvîrşind în noapte meditaţia către moarte,
se întîmplă uneori
din nori
ca o adiere-a firii fatal să te poarte...

cuprins

Rugă

Hai pe la mine, îngere,
să mă-nveţi să zbor
deasupra cuvîntului meu.

hai pe la mine şi eu
ţi-oi arăta cum se plînge.

hai amîndoi pe la alţii
să vedem cum trăiesc
cu lacrimile aripilor frînte...

cuprins

Scrisoare către Immanuel Kant

Ce ştii tu despre mine, mă,
ştii că am aflat că omul
nu s-a descoperit din prima privire?

şi asta e foarte important
pentru mersul şi finalitatea de mai apoi a lumii.

el a privit tot ceea ce era împrejur
şi, cînd a terminat,
obosit şi trist, şi-a aplecat ochii.

nu mică i-o fi fost mirarea cînd s-a văzut...
a tresărit şi a-nţeles
că mai era ceva...

atunci a fost prima dată
speranţa...

şi ca urmaş al lui
nu mi-a rămas decît
să ştiu să-mi fac speranţa

că despre ce-ar fi omul,
răspunsul am să-l iau din dispariţia lui...

a-ţi cunoaşte limita
poate să însemne
că ţi-ai găsit menirea
colorată-n roz
pe nişte pereţi de peşteră.

cuprins

Rugăciunea speranţei

Răpit din veşnicie şi transformat
în clipă,
încerc a rupe timpul.

alerg dintr-o privire în alta,
călcîiele cuiva se sprijină pe goluri
şi scînteiază-n noapte,
văd negrele găuri făcînd ispititor
cu ochiul
schiloadelor raze care tot rătăcesc
prin univers,
cerşind oricui vedere.

privesc în jos un univers din mine
şi e atît de-aproape faţă de altul
privit mai înainte
şi-atît de nevăzut!
o mare gaură neagră
sau o ascunsă rază în neprivirea ei...

îmi este toamnă iar, de ce mai sper
cu gîndul
să aflu frunza ce m-ascunde,
să pricep odată ziua care mă acoperi,
îmi este toamnă iar şi ăsta-i timp,
de ce mai sper ceva, răpit din veşnicie,
de nu-mi vei da-o iar, Tu, Doamne!

aş vrea să-ţi fiu în preajmă
ca să pricep odată întregul univers
şi tot ce n-am avut,
pentru că tot ceea ce ştiu pînă acum
nimic nu este.

cuprins

Rugăciunea de slugă

Ce să dau simţurilor mele să găsească,
Doamne,
de nu-mi vor da, la rîndul lor, ajutorul să mă aflu,
de nu-mi vei da ajutorul să le fac să ştie
cum să simtă,
ce speranţă să dau minţii mele
dacă Tu nu-mi vei spune care este limita?
eu n-am nemărginirea pentru-a o găsi...

fără Tine, Doamne, nu vreau să fiu liber,
mai bine orb, mai bine mut.
de Te-aş atinge-odată,
nevrednic eu aş fi de mîna mea.

cu sufletul Te-am prins
şi mintea mi-am făcut-o slugă.
ajută slugii mele să ducă greutatea...
mă sprijin de cer
şi restul îl caut.

ia-mi libertatea, Doamne, mi-e frică de ea,
sîntem liberi, ispita de-a fi liberi...

cuprins

Rugăciunea uitării în dor

Uneori, nu pot privi nemărginirea,
nu pot îngenunchea ideea bătrînului cuvînt,
nu pot spre dezlegare să îmi aduc privirea,
nici pe cuvînt să îl conving că sînt.

pe idee ierta-o-va muţeşte
pentru nemeritarea că-l găseşte...

Spune-mi, Doamne, cuvîntul care m-ar făcea să tac!

cuprins

Rotirea-n roata de rotiri

Cuvîntul s-a rotit peste orizonturi
şi pe sub orizonturi,
adică s-a rotit şi în oameni,
pînă ce roată s-a făcut, roata şi-a respectat
menirea,
precum o parte a fiinţei îşi respectă moartea.
din această cauză ea s-a rotit pînă ce drum s-a făcut.
drumul s-a rotit şi s-a făcut ţel,
ţelul s-a rotit şi s-a făcut încercare,
iar încercarea,  în cele din urmă, s-a lungit, obosită, în om...

cuprins

Mă înalţ printre stele care cad

Glasul meu mai are în el tînguirea
după urechea cea moartă
a lumii.

mă înalţ printre stele care cad.
neatins,
mi se îndoaie trupul
către focul aprins.

şi cel mai trist cuvînt pentru rostire
este cenuşa sufletului meu,
rămasă din trăiri
în care n-a fost Dumnezeu.

cu inima ascunsă în timp,
adorm într-o piatră
uscată de durere,
rostogolită din vatră.

cîndva, mai toţi veţi merge-n urma mea
cum merge privirea
în urma unei stele
care îşi refuză lumina.

cuprins

Nevoia de o definiţie

Aceste stele care cad
sînt lacrimi aprinse în mine
şi astfel îşi află noaptea adîncimea
care suspină zăcînd întemniţată
în propria-i cucerire...

timpul? -
un ceas căzînd în lacrimi
şi-o lacrimă plînsă
înseamnă o stare nouă.

moartea? -
adîncimea firii.

iar eu? -
o stare de spirit
comună tuturor...

cuprins

Eu - cuvîntul mamei mele

Împrejurul unei stele
multe lumi s-au tot pierdut,
împrejurul minţii mele
multe lumi se vor ascunde.

dar de unde
vine-o noapte,
vine-o mînă

care ţine strînsă cartea
cu coperţile de humă?

strînge-mă acuma, mumă,
înainte de-a mă face
iubit cuvîntul tău.

cuprins

Psalmul tăcerii

Fără Tine, Doamne, toată existenţa
refulează în moarte,
mîna Ta, ascunsă, a rupt punctul
şi l-a modelat.
apoi a întins linia
determinărilor calde.


privesc acest cristal
găsit în bulgărul de humă
şi întregul cod al vieţii
îmi contopeşte ochiul,
tandru se scurge universul în mine.


Tu ştii toate răspunsurile,
tainele naturii simţuri îţi sînt.
haos nu este decît în noi înşine,
doar noi îl răsfrîngem
asupra dedesubtului virtual
în care elementele sînt împlinire
a sistemului mereu neînchis.
mergînd către Tine, dau acestui gest
al mişcării formei căutarea statorniciei Tale
în dumnezeire.
că Tu singur eşti statornic
în ceea ce eşti
şi astfel din Tine coboară
şi spaţiul, şi timpul şi înţelesul lor.


Legea-n care m-ai adus e unica religie
în care Tu, Doamne,
ai fost jertfă de întemeiere.

cuprins

Conceptualia

Am plecat spre voi depăşind metropola
şi-am trecut pădurea, am parcurs deşertul.
oceanul, oceanul era înainte...
toate albastre erau, eu albastru eram,
tăcea urletul libertăţii
si pescăruşul mă găsise acum.
de mult eram ascuns în trup.
spumele reci îmi provocau somn
ca într-o ispită a nedeterminărilor.
o trompetă cînta peste creste
şi aşteptam soarele, orizontul
să-mi vină în braţe.

principiul lumii e ceva simplu,
prea simplu pentru a-l găsi oricînd
şi acolo e fabrica timpului
şi tăcerea Dumnezeului meu.

cuprins

Existenţială

Totuşi, floarea mai este un simbol
şi înaintea mîinii care se apropie.
este un înger căzut în percepţia ei,
o culoare trăind
agonia luminii.

eu, îmbrăcat în destin şi-n cuvînt,
sînt un simbol al meu.
totuşi, de ce nu-mi vine mîna iar
care m-a mîngîiat cu lumea?...

cuprins

Poemul dedesubtului de linie

Lîngă pămînt umbreşte viaţa asta
şi cum pasărea în zbor
îşi învinge oul,
aşa sufletu-mi cade înfrînt
deasupra orizontului
în timpul migrării.

în rest, pasărea se supune...

m-ai învăţat, Doamne, că lacrima
cea mai curată şi cea mai fierbinte
tot sîngele rămîne.

ce pată roşie de vedere
e scursă
peste această stare de linie a lumii!

nimic mai real  într-o negăsire!

cuprins

Cuvînt de respirare

Cuminţenia pămîntului
îmi emoţionează trupul
şi spiritul rîde:

ce-ar fi pescăruşul
fără pendularea mării
sau îndrăgostiţii
fără urme în nisip...

într-o lume în care se moare
plîngînd,
nu se poate învia prin ea însăşi.

puiul de vultur
mai întîi îşi soarbe văzduhul
şi apoi îşi leapădă gheocile.

cuprins

A fi sau a nu mai fi

Sînt un disc aruncat către mine
de acel Discobol grec, uitat
într-o piatră.

sînt putrezit în zbor de cuvinte
ca un lemn dintr-o biserică bătrînă,
dintr-o biserică a timpului
cu pereţii dărîmaţi
şi cu uşile-ncuiate...

în loc de soare îmi trece o pasăre
şi nici o lacrimă nu mai cade
dinspre ochiul ei,
ca să potolească un praf dintr-o carne...

în zborul meu, închid un ochi răcit
cu un sărut
al nu ştiu cărei umbre.

cuprins

Glasul plumbului netras

Sufocarea fătului cu sînul
s-a întîmplat într-o primăvară învechită,

dint-un ultim codru
care era stăpîn pe istoria omului.

am adormit pe-o ureche
doar pentru că o alta continua să îmi audă
existenţa.

cît dor de picioare
avu iarba care mă acoperi
şi ce idee despre viaţă
a avut animalul care a fugit

cînd mi-a văzut osul mîinii drepte
botezat în cerneală
şi îndreptat spre el
ca o puşcă!...

cuprins

Vorba plugarului

Am fost brazdă înierbată
şi un bătrîn plugar mi-a spus:

omule, nu vei putea ajunge la semenul tău
dacă n-ai ajuns la tine însuţi,

nu te goli în dorinţe,
dacă nu te-au completat neîmplinirile...

doar nimicul e vrere înaintea nimicului,
mai bine să iubeşti ca orbul vulturul
din ziua în care auzi de vultur,
mai bine să iubeşti ca pescarul adîncurile,
din ziua în care a ştiut
că o mamă a născut la ţărm.

ia întunericul şi plasa
şi mergi după cuvîntul tău,
acel mormînt al gîndului
în care mori şi te îngropi mereu!...

cuprins

Întoarcerea la vatră

Mă întorc acasă, aşteptat
de mormintele şi de iubirile
moşilor mei.

casa albă îmi pare mai mică,
mă priveşte, iar eu îi mîngîi 
fruntea încreţită.

mirarea face mult
pentru memorie.

uliţele satului care urcă
şi oameni noi care coboară
îmi aduc aminte de stelele copilăriei.

un copil negîndit se apropie,
mă trage de haină,
venind către masa rotundă:
- mă, îmi pare mie 
că tu te-ai rătăcit.
- du-te, copile, du-te şi găseşte-ţi mama,
bea-ţi laptele din revelaţia
unui pămînt cunoscut...

cuprins

Cern cenuşă pentru pîine

Cern cenuşă pentru pîine,
beau şi lacrimi la-ntîmplare,
scriu în şoapte
pentru mîine
poezii fără de toarte.

şi nimica n-am pe lume
decît ce-am de dat la unii,
invers de-mi citiţi
în nume,
mă găsiţi la negăsiţi.

ce mi-e vremea cînd de veacuri
cad din stele fleacuri, fleacuri...

cuprins

Răsăritul

Mă strînge mîna mării
dintre nisipuri fierbinţi,
ducîndu-mă-n sine,
plîngînd rezemată de imaginea mea.

îngropate în nisip,
îşi aşteaptă stîncile
clepsidrele.

clipa făcută răbdare
e derogată de timp
şi urmele ei se îneacă
în lacrimi de val.

pescarii aduc din adîncuri
o mînă întinsă luminii...

cuprins

Trandafirii galbeni

Gradinarul care mi-a trăit viaţa
în mijlocul trandafirilor galbeni
îmi strigă: să te scuipe odată
pămîntul acela de chip,

din pricina ta eu nu mai am auzire,
din pricina mea tu nu mai ai cuvînt.

ce-i această aşteptare
mînjită de întîmplare,
ce-i această fiinţ-a ta
înălbită de-a visa,
ce-i această gur-a ta
înjosită a tăcea?

lasă-te să te sape condiţia,
numai atît, ca o înfăţişare
înaintea umbrei
sau ca o sticlire,
înaintea neatenţiei,
sau ca o creaţie, în cele din urmă,
înaintea unei motivaţii.

cuprins

Lumea din idee

Nu-mi substitui părerea despre lacrimă
înaintea ploii cu oameni
din fiecare clipă.

curcubee, care se gîndesc reciproc,
au uitat lumina.

merg cu privirea plecată
şi îmi caut pămîntul.

din turn mi se strigă
să îmi acopăr urmele...
în locul meu, tot eu răspund
că din cer iese pămîntul,
că închisul iese înăuntru.

atîtea se ascund, atîtea se combină,
încît între cer şi pămînt
aş sta mereu cu mîinile plecate,

dar la capătul unor urme fierbinţi
mă aşteaptă cu răspunsuri întinse
tăcerea Dumnezeului meu...

cuprins

Cu titlu la alegere

Îmi vine cîteodată să cunosc lumina
din mijlocul pietrei,

întru care bezna îşi linge rănile,
urlînd cu gîtul întins către ceva neajuns.

şi urlă, şi urlă pînă cînd capul
se toceşte de cioburi de tăcere ajunsă,

şi poate şi de cîte-o rază nebună
ieşind trîntind uşa
din mijlocul pietrei.

atît de mult sînge închegat cu mister
se scurge,
încît îmi vine să mă fac frate lui
şi să risipesc jumătatea mea de avere...

cuprins

Poemul posibilităţii

De se va rupe o zală
din lanţul acesta de viaţă,
cu care e adunată şi strînsă materia,
se vor deschide felurite morminte,
în care omul
nu va putea să caute cauze.

cîmpiile, unde se întindea cerul,
îşi vor spăla urmele,

dealurile îşi vor face spinările
cerc,

mările şi frunţile muntoase
se vor apropia
unele de altele,
revenind în punctul iniţial.

un singur cuvînt de energie
se va face palmă,
avînd în sine un gol,
atît cît să încapă un punct învelit
de cea mai tainică
menire
şi acest cuvînt, fie unul neştiut acum.

într-o zi, va veni un grec
şi-mi va da o palmă.

cuprins

Baladă

La margini de ape,
cu totul aproape,
mă oprisem din mers,
odihnindu-mă-n vers.

privirea spre dor
ştia c-am să mor,
orizont şi surîs,
speranţă şi plîns.

umbra din soare
se spărgea în mare,
înţeles de cînt
tăcea în cuvînt.

mîna se-ntindea,
în vis amorţea,
de umbră uita,
lumină visa.

dar, spre dimineaţă,
un trăznet cu ceaţă
fericirea-i ucise
de dor şi de vise.

lumea se-ntrista,
timpul lăcrima,
valul tînguia 
distanţa de ea.

scria pe nisip,
desena un chip,
dar al apei dinte
se-ntorcea cuminte.

guri de aripă ţipau,
paşi de zboruri alergau
înspre acel loc
respirat de foc.

ce ţi-e şi cu moartea asta,
o gîndesc şi fuge, casta,
cînd n-o voi mai gîndi,
atunci va reveni.

în inima mea,
ascuns mai cînta
acea cruce grea.

cuprins

Gîndul fără urmare

Omule care-ai greşit,
furînd din castelul tainelor vieţii
trăirea metafizică,

să nu pui psihicul mănuşă
acelei mîini cu care îţi vei prinde
iubita
în braţele căreia vei plînge,

pentru că nu vei şti ce prinzi...

şi nici cînd îţi vei scoate mîna
printre gratii...

cuprins

Metafizica

Este neglijabil pentru fiinţă
prezentul,
dar, oricum, premisă,

neglijabila premisă
într-o veşnicie.

timpul subiectiv sînt eu!

cînd m-am născut,
ar fi trebuit să mă întreb
cu ce fel de ochi vede
viitorul şi trecutul
prezentul din mine.

sper să mă întreb 
atunci cînd voi muri...

cuprins

Poem demitizat

Urc muntele de gheaţă,
cu focul pe umeri.
deasupra, găsesc mortul
pe care îl dusesem odinioară
şi care nu se mai rostogolise,
e mortul care a-ncetat
să agreseze existenţa lumii.

încurajat, iau apa şi o urc,
iau pămîntul şi cu gîndul,
iau suflul şi cu înţelesul,
iar lumea născută pe munte
devine principiu...

cu el demonstrez celeilalte
că lumea principiilor a fost inventată
de om,
prin slăbiciunile sale
şi datorită lor.

întîi am dus mortul...

cuprins

Scara ca gest

O scară e un gest al umanului
pe care urcă
şi pe care cade.

muchiile roase
îmi mîngîie naivul trup.
au mai fost şi alţii-n lume...

“îmi pare rău, Pasule,
ce nevoie am eu, Doamne,
de căderea celor pe care
nu îi aştept la ultima treaptă?” -
a spus lăcrimînd pămîntul...

cuprins

Tăcerea culorii

Tăcerea culorii nu se îngroapă
într-un întuneric
ci într-un ecou din golul luminii.

la umbra lumînării,
mă rog cu gîndul înaintea
privirii.

gînduri multe-mi ies în cale,
le păşesc, în drum le-ngrop,
urma-mi mîngîie la ele,
ochii-mi sînt al ei galop.

“şi altceva?” -
nimic, orbule care-nviezi de frică
să nu striveşti noaptea.

cuprins

Monahul
	se dedică obştei Mănăstirii Putna

Deşertu-nfrigurat al unei lumi
îl poartă în barbă,
veşmîntul său, ca o chemare suferindă
a luminii,
atîrnă peste flori.

atît e de lung drumul,
încît s-ar putea întoarce
în sine...

geneza uitării i-aruncă prezentul
în braţe.

cerul e plin cu umbra lui
plecînd
spre voi.

mîna lui Hristos întinsă
către el
acoperită e de mersul lumii,
descoperită e de mersul lui.

cuprins

Poem uşor hieratic

Aici am cumpărat mormînt
cu grei arginţi,
acum eu vreau să cînt
ori să mă plîng
înaintea mormîntului gol,
eu, gazdă mie însumi pîn' la pol,
mereu cu neplătite datorii,
mereu mie însumi dator.

nu-ntind mîna către el,
nu mă lasă ochiul
în vreun fel,
el vede alte drumuri
venind către mormîntul meu
şi toate merg din Dumnezeu.
iar inima mea cîntă,
păşind în vînătoare ca un leu.

ori poate chiar întreaga lume
vine pe urma morţii
fără nume
şi poate chiar mormîntul meu,
lume-n loc să-mi fie mie,
îi este ei mormînt şi ţie.

cînd urci la vinul vieţii,
descalţă-te în vie.

cuprins

Pas foşnind

Nu demult, s-a găsit craniul
ultimului tip de om -
omul liber.

restul fiinţelor erau fericite acum
şi veneau să soarbă nişte lacrimi
care fuseseră ascunse
în cutia craniană.

restul fiinţelor veneau
cu îndeajuns de consistentă menire-n istorii.

rîdeau şi sorbeau,
iar oameni stingheriţi
îşi făceau, pe mai departe,
descoperirile.

cuprins

Renunţarea la blestem

Fac din filosofi o piramidă,
chemînd exteriorul în sine
prin aparenţa plecării spre el.

pe mine mă fac nisip,
ca să măsor urmele

celor care se apropie,
ştiind că trebuie
să fie undeva un mormînt...

cuprins

Punerea palmei pe frunte şi grea respirare

Urcat pe marginea mîinii,
priveam orizontul în fiecare zori
şi el era undeva în jos
şi mereu acelaşi.

aici se întindea Coşniţa,
ca un căuş de palmă întins de cineva,
cu grijă, înainte,
avînd în el fructele istoriei coapte
în aşteptarea albilor dinţi,

ca un cearşaf cu care se trăgeau eroii
din ghearele pămîntului.

se oprea respirarea din ochi
şi acasă flutura o eşarfă.

trecea mereu secunda, mereu şi Dumnezeu
şi iar mă uitam înainte.

s-a trecut acel timp...
într-un tîrziu de patimi se va opri eşarfa
şi atunci cuvintele mele
vor zbura deasupra ei ca îngerii...

cuprins

Teologia vederii

Nimic nu sărută umbra
cum o sărută piatra,
parcă ar fi două jumătăţi
ale aceleiaşi lumi...

cuprins

Peisaj maritim

Secunda şi tînărul
plecaseră de mînă în noapte
pe ţărm,
ca să îşi şoptească
unul altuia timpul.

şi ea a văzut
cum soarele, pîndindu-i
peste valuri,
îşi încorda răsăritul
ca să îi ochească în inimi
şi să îi îngroape-ntr-o rază.

s-a aruncat apoi
în faţa lui,
nelăsîndu-i decît umbra.
se subţia îmbrăţişîndu-l.
îi ţinea trupul difuz,
alunecînd pe trupul lui.

braţele lui alergau
către cer,
ea înspre genunchii fragezi
şi spre lacrimile care au scris
nisipul.

secunda se uita înapoi
şi n-a văzut nici o umbră,
el s-a uitat înainte
şi nu era nici o urmă...

cuprins

Lemă

Viaţa alături de moarte
schimbă-ntre ele cuvîntul,
cînd se întîlnesc timid
în germinare.

se înalţă natura
şi înţelesul se întoarce
de la om înapoi.

inimile au muguri deschişi
către toamne
de oase...

cuprins

Colind la casele cu geamuri sparte

Aho, aho, tot mai trăieşti!
eu pot să fiu multiplul tău ideal.
ai învăţat să numeri
cînd ai ştiut să aştepţi
timpul
şi apoi a fost mişcarea,
ca detaliu al lucrurilor
şi al împrejurului tău...
eu pot să-ţi fiu pasul.

din tine pleacă universul
şi tot pe tine te poate căuta.

căutarea ordinii
se termină prin moarte.

eu sînt linia ei,
de la mine încolo
începe ce vrei tu.

cuprins

Legea junglei

Un om singur, văzînd că mă apropiam
de el, a strigat:
am prea multă dreptate cînd vorbesc
şi cînd merg printre semeni,

din prea multă dreptate
tind să devin un prost
şi să văd lumea ca un prost
în idealitate,

un prost prin devenire,
ce mai, un prost metafizic!

eşti pierdut, omule, 
prin faptul 
că ne-am întîlnit.

cuprins

Întreabă-mă, întreabă-mă

Sînt ţărm la marea de lacrimi
a lumii,

încruntatele valuri
vin de-mi şterg cuvintele
pe care le-ai scris cu sărutul
pe nisiposul meu trup.

clepsidrele goale
îmi cheamă în ele privirea
şi timpul aleargă peste trupul meu cu tine în braţe.

în ajutor se strigă văzduhuri
să coboare în valuri.

pescăruşul îţi vine pe umăr
şi cerul rămîne pustiu.
regele mării
îşi strigă privirea
spre noile urme

şi nu poate spune,
nici tu nu poţi spune...

cuprins

Existenţa în tranşeul Labirintului

Sînt între aceste maluri,
plutind pe acest rîu
în direcţia lacrimilor,
sînt în aşteptarea uitării
şi şoptesc mîinii atinse cîndva:
dormi în vise, realitate!

mi-e trup pe suflet răstignit
acest trup al meu.

soldaţii care au uitat să trăiască
sînt îngropaţi în trupurile lor,
pentru că pămîntul n-ar mai fi
de ajuns.

mîna mea e ruptă
din mîngîierea chipului lor
şi o vînd ca sclav
libertăţii 
care vine spre mine strigînd:

tinere, eşti salvarea vîrstei mele,
vino în inima mea de rădăcini,

ca un rănit în gol de gînd
spre întrebarea istoriei!...

cuprins

Poemul iubirii

Prinde-mi mîinile uitate în mormînt,
înainte ca ele să frămînte lutul
acolo, înăuntru,
şi să-ţi modeleze chipul.

gîndurile tale vor străpunge pămîntul
şi-mi vor deschide ochii,
nu te voi vedea
pentru că doar tu nu vei şti
unde eşti...

cuprins

Poemul comunicării cu înfrăţirea

Cerul are uneori înfăţişarea stîncilor
şi vulturii derutaţi nu mai ştiu
unde să îşi caute văzduhul de sub aripi
şi încep să-mbătrînească stînd
pe creste. alteori, stîncile au înfăţişarea vulturilor
şi cerul se strecoară linguşitor sub crestele lor
pentru a--şi găsi cuceritorii şi pentru
a li se închina,
cuceritori uneori morţi de-atîta aşteptare
pentru-nfăţişări.

cuvintele umbrite de vultur
în văile în care nu se întîmplă nimic
unde vor ajunge?

să nu vă puneţi întrebări mari, plecînd
de la un simplu poem,
şi nici răspunsuri mari să nu vă daţi.

cuprins

Şi n-am să-i dau eu titlul

Omul nu poate căuta absolutul
în interiorul materiei,

e pelerin în golul cuvintelor sale
şi orizont al marginilor acestora.

el se lungeşte-n sus de depărtare,
ca un lup luminos
alergînd în noapte o umbră de miel.

rămîn în calea omului
cu ochiul zdrobit,
ca o floare de noapte
în aşteptarea culorii...

cuprins

Obiectivizarea desenului

Vine cunoaşterea spre noi
şi dacă-i place intră.
apoi, plînge-n noi înecată-n
limită.

cerc, om,
centru de cerc,
inimă de om.
copilul şi taina vieţii
se ţin de cîte o mînă,

cu cealaltă desenînd
fiecare ce ştie: un cerc
sau un om.

cuprins

Naşterea închisă

Cred că aş putea învinge clipa
dacă i-aş cunoaşte lacrima
şi rîsul,
dar înţelesul meu
nu poate fi decît lîngă.

ea vine privindu-mă fix
şi îmi strigă de zor: loveşte-mă, frate,
şi mîngîie-te cu sîngele meu!

o moarte şi c-o fiinţă
îşi nasc urmaşii în mine...

cuprins

Metastaze

Nisipul unei mări străine se strînge
într-o piatră colţuroasă,
iar eu alerg desculţ
şi fuga mea se frînge.

apoi eu mă strîng
într-o mamă tînără
şi nenăscut mi-e dor de mare,
de parcă mă voi frînge.

între seară şi lume,
braţele ei mă leagănă
şi groapă îmi sapă
într-un orizont fără nume,
sau cu nume închis.

cuprins

Suspin

Spune-mi, de ce înainte de a mă iubi
trebuie mai întîi să moară ceva din tine?

crestele muntelui saltă în bucurie
spre cer
numai datorită plînsului zăpezii
alergînd către lumi.

spune-mi, îmi vei lua mîna
de pe piept
ca s-o îndrepţi înspre tine
şi apoi înspre cer?...

cuprins

Plînsul de sub lacrimă

Înaintea generalităţii plîng
ca şi în faţa unei stele.
stăpînesc doar prezentul şi abia ajunge
să conştientizez.
e de-ajuns să fi gîndit o dată
ca să nu uit că există...
cînd voi depăşi imediatul,
să daţi o stea la o parte
şi să mă îngropaţi...
pînă atunci, un fragment de secunde
se vor subiectiviza în trupul
şi în sufletul meu...

cuprins

Pornind de la ajungere

Cînd eşti singur, 
e greu
să fii sincer...

îngîndurat şi oboist, mă întorc
spre Dumnezeu
din cunoaşterile inventate
şi îngerul strigă:

înainte de a dori să fii liber,
uită-te în oglindă,
înainte de a primi să fii liber,
lasă-ţi lacrimile să curgă pe ea
şi spal-o!

şi, cu puţin înainte
de a şti ce este libertatea,
uită-te puţin înapoi
şi adună cioburile!

cel orb a întins mîna.
sărut mîna, orbule, sărut mîna
cea întinsă către mine

şi plecată din oglindă.

cuprins

Studiul culorii

Din gîtul tăiat al unui prunc
se scurg cuvinte
pline de culoare,
care, într-adevăr, nu mai pot să fie sculptate.

mîna rămasă întinsă
este ideea vieţii.

ochii rămaşi deschişi
sînt văzul pămîntului.

eu, de mai departe,
sînt aşa cum o să fiu,
adică plin de culoare.

cuprins

Oftat

Omule, frate cu mine,
valurile timpului în care tu sufli
nu vor putea şterge ceea ce este scris pe veşnicie.

vom săruta noi, oamenii, nisipul?

sau poate vom plînge,
ştergîndu-ne astfel şi ultimele
urme...

cuprins

Sclipirea izvorului

O lume care pare a se naşte
din propriile mistere
îmi ia mîna şi o întinde într-o întrebare
către voi.

veţi da odată răspunsurile...

vă veţi întregi fragmentele vieţii
în sistemul auzului meu.

şi inima pămîntului răspunde
sentimentelor noastre.

cuprins

Neînduplecata trecere

Am trecut şi eu pe drumul lumii...
la dreapta aveam soarele,
iar la stînga noaptea.
umbra mea dorea s-ajungă, fără să-mi fi spus,
în acelaşi loc cu mine, ca şi moartea...
cum eu nu mai ţineam cont de timp,
aşa ea nu mai ţinea cont de lumină.
o priveam cu coada ochiului
şi mă întrebam cum de este cu putinţă
să meargă fără să îşi pună întrebări.
n-am îndrăznit s-o consult -

ar fi rîs de mine şi m-ar fi depăşit,
m-ar fi depăşit argumentul
că sînt material...

cuprins

Joacă de întrebări

De ce să fie omul veşnic pe pămînt,
să-L găsească toţi pe Dumnezeu? -
am întrebat pămîntul.

de ce să fie veşnic pămîntul în om,
să nu-L găsească nimeni nicicînd pe Dumnezeu? -
am întrebat omul.

de ce să fie pămînt omul şi veşnicia,
să nu se poată trece de praful unei lumi
cu întrebarea în răspuns? -
am întrebat pămîntul plus omul, adică tăcerea, răspunsul.

cuprins

Revizuirea animalului

Într-o stare de visare
am plecat în căutare
şi găsit-am într-o piatră
umbra mea cea neschimbată.

ce faci, frate, ici, îmi zise
şi apoi de gît mă prinse.
ia, eu fac ce fac de mult,
mîna mea tot o ascult.

m-am uitat c-un ochi rîzînd
la lumină de plîngînd,
zbor şi păsărele mii,
ouă sparte de făclii.

şi, grăbind spre o cîntare,
surdul orb pe o cărare
îşi aşterne liniştea
muţită de nimenea...

cuprins

Împlinirea din pustie

Totdeauna,
peste dunele nisipului
se ridică luna,

ca o lume
rîzînd de altă lume
pentru că şi-a inventat un nume doar al ei...

un pustnic se roagă-ntre ele,
gemînd şi plîngînd,
pe una dintre ele să o spele.

mîna lui stîncoasă
înveleşte un pumn de nisip.

îl strînge şi se roagă,
apoi îl aruncă.

în cugetul său,
un alt pumn strînge timpul.

nebănuitele degete din Dumnezeu
piaptănă orizontul deşertului
şi părul de pustnic.

cuprins

Poem pentru un copil sensibil

Mă gîndesc uneori cum vor tremura de spaimă
pe fruntea mea viermii,
iar eu nu voi mai fi să îi alung cu mîna
ca-n fiecare seară şi să fac din asta faimă,

cum fără teama de-a eşua vor mărturisi-ntre ei
esenţa tainelor lumeşti.
apoi, convinşi de adevăr şi plini de viaţă, 
se vor apropia de os, gîndindu-se la zei.

dar vai de ei acolo! speranţa, bătînd la poarta
altor fericiţi, o vor încredinţa.
contemplativ lungindu-se pe os, vor înţelege
condiţia existenţei, comună tuturor ca soarta.

altor fericiţi o vor încredinţa
esenţa tainelor lumeşti
pe fruntea mea viermii...

se vor întoarce spre pămînt
ca universul spre margini,
ca mine înspre albul scris,
ca fapta către legămînt...

cuprins

Prima mea teologie

Dumnezeu e interior al tuturor esenţelor
şi al tuturor formelor
care sînt.
noi sîntem exteriorul lor
urmărind atenţi transformările.

Hristos a măsurat distanţe
care nu se văd decît atunci
cînd ele-s măsurate şi iertate.

cuprins

A doua teologie

Ce garanţie îţi dă ochiul meu ţie
că eşti?

hai, răspunde, frate, pînă nu orbesc,
răspunde sufletului meu înnoptat
în veacuri
ca un os,

răspunde odată,
pînă imaginea nu va învinge privirea.

dacă nu poţi, atunci taci
şi hai să ardem pe rugul aprins de Dumnezeu
şi rugul să-şi suspine-n noi dorinţa
de a înfrînge noaptea tuturor!

cenuşa noastră fie-ntr-o cărare,
iar cei ce trec pe-acolo,
în picioare s-o ia!...

cuprins

Bucuria depărtării

Stau gol înaintea materiei
şi obosit mă îmbrac
în transformările ei.

vin dinăuntru florile să-mi spună
că hainele vremii se rod
cu înnoiri continue.
şi de sub talpă spun mamei să plîngă...

ajung fără chip
înaintea primei priviri
şi îmbrăcat mă arunc în lacul
de lacrimi
de la marginea lumii.

acolo, mamele pămîntului,
secate de lapte,
şi-au legat mîinile în horă.

sub tălpile lor,
fiecare floare
îmi poartă chipul.

cuprins

Alege titlul

Întîi eu şi cuvîntul ne înjurăm.
apoi, cuceriţi de mînia de-a fi,
ne pălmuim
peste luminosul obraz
întors melancolic

spre o pată
de viaţă, spre o pată
de om.

sîngele meu
îmbrăţişat
cu sîngele lui
este poezia.

doresc să mă ascund sub lume
şi să răsar
în primăvara
fiecărui om.

cuprins

Vorbe-ntre ţărani

Un fiu de ţăran se trezi din somn
şi ieşi dimineaţa în prag,
strigînd bucuros: tată, cîtă lumină!
părintele se trase speriat înapoi.
şi îl înconjură cu braţul şoptindu-i:
nu, bă, e cerul.

trecu vremea şi ţăranul-tată era acum orb
şi bătrîn.
înainte de moarte, ceru să fie dus afară, 
dincolo de prag.
suspină şi spuse: fiule, cît întuneric!
nu, tată, e tot cerul...

cuprins

Poemul inspiraţiei

Necredinciosul pierde în mod absurd
din existenţă,
ca o floare deschisă către
lipsa luminii;
credinciosul o răscumpără
pentru sine,
ca o floare care lasă Luminii
sămînţa ochiului...

cuprins

Fir de nisip fără praf, fără vînt

Timpul părăsit este un somn
al schimbărilor.

o floare trezită dincoace de zori
îşi pune culoarea pe inima mea,
care caută spre el,
spre singuraticul timp.

ochiul meu îl prinde undeva
în dreptul cimitirului
în care vin amintirile să moară
şi nu îl lasă nicicum să intre.

ochiul meu e părere întru mine
a luminii despre lume,
un ectip ca un vis
în schimbul realităţii.

eu, venind şi vorbindu-i timpului
despre singurătate,
sînt val, ca şi el,
într-o mare adormită,

într-o mare fără ţărmul
de dincolo...

cuprins

Muntele (un fel de urmare poemului anterior)

Acesta e un munte fără înălţimi,
un munte unde-s mai mult singur,
un munte dincolo de adîncimi
şi de-nălţimi
de pe care nu se poate plînge
şi unde rîsul e penibil.
e muntele de iubire
dintre soare şi lună.

eu, trăgînd cu mîinile de ziuă
şi de noapte,
îmi iau răspunsuri
de la viaţă.

e singurul munte
unde timpul nu se îndură
şi unde Dumnezeu a vrut să înţeleg
că sensibilul gînd,
ca singur element al cunoaşterii,
nu te va-mplini într-o experienţă.

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu,
cea mai sensibilă libertate
este Teologia.

cuprins

Dezrobirea voinţei

Iei o mînă între mîinile tale
şi o mîngîi, fiind atent
să nu îi loveşti faptul
de a arăta tainele nefiinţei
alergînd către naşteri...
o mîngîi pînă ce din ea vor răsări muguri.
apoi îţi vei apleca simbolic
fruntea şi ei se vor împleti
ca o cunună...

frumuseţea florii
dă naturii codul
după care-şi va petrece scuturarea.

în cele din urmă, vei lua
un înţeles de femeie
între temporalii tăi inchizitori,
făcîndu-l ascuns luminii,
pînă ce te vei acoperi de pămînt,
frate!

iarba are secretul aducerii
aminte.

îţi jur că pe mormîntul tău
vor răsări arbori
chemaţi către cer.

păsări duc la Dumnezeu
pămîntul
pe aripi.

se vor depărta în vîrste copiii,
privind, ascunse în verde, coroane de arbori.
vor trozni rădăcinile între coastele tale
şi le vor auzi între coastele lor.

cuprins

Punct de cerc

Săgeţi trimise din arc,
după ce înconjoară Pămîntul,
omoară arcaşul.

trage repede, arcaşule-poet,
că ţinta se mişcă mereu...

cuprins

Studiu care şi-a înecat titlul

Urma de iubire, pecetluită
la capătul degetelor -
ruine dintr-o îmbrăţişare,

arată pasul plecat.

înţelesul văzului încoronat
în mumia imaginii

arată ochiul spre moarte.

indiferenţa-i vasală unui neprevăzut,
ca un copil întors
din joacă şi supus
sfîrşitului de basm
şi începutului de somn.

cuprins

În peştera fără de nume

În peştera mai mult cu umbre
decît cu piatră,
cu umbre pe zidul înţelesului,
am pîlpîit intrînd...

printre ele, zărit-am scena vînătorii
cu oameni vînîndu-şi putinţele
şi nu m-am oprit.

apoi a fost scena sărutului
cu fulgerul
şi-o parte din lumina lumii de atunci
şi-o parte din ţipătul de groază
mai fug şi azi în înţelesul meu...

dar tot nu m-am oprit.

am străbătut culuarul strivindu--mi
genunchii, pieptul şi fruntea
cu umbra.

în faţa, mea mă aştepta
o stea mîzgălită tot pe o umbră
şi o mînă primitivă întinsă.

atît de primitivă încît, ah, cît mai era 
de lungă...

cuprins

Dumnezeu doar pe nisip a scris

Dumnezeu a scris doar pe nisip,
numai nisipul îi putea primi
în lume
scrisul...

eu sufăr şi scriu
pe un nisip, electric, al creierului.

iar suferinţa e un val chemat
de viaţă
pe ţărmul unde-şi poartă
urmele
nefiinţa.

şi multe cuvinte
înoată în mare,
întrecîndu-se
care vor săruta orizontul.

sensibil spiralat
înaintea glonţului de gînd.

cuprins

Poem pietrei

Te aşteaptă vîntul
şi sub umbra ta
nisipurile fug.

fericită eşti
pentru că veşnicia
te pune la-ncercare,

făcîndu-te trup al ei
de închinăciune.

iar eu, rupt o clipă
din haina veşniciei,
te ţin c-o mînă dezvelită 
şi te privesc

sub umbra ta
cum te aşteaptă vîntul
şi-apoi fug
să mă lipesc.

cuprins

Rostogolirea silogismului

Cuvintele parcă sînt ceea ce nu sînt,
iar uneori ele tac.

imaginea semenului meu
nu mă convinge totdeauna că sînt,
dar îşi sparge conturul
de imaginea mea nevăzută.

ţie ţi-am scris acestea, moarte.
hai, spune-mi, dacă inima
ţi-ar fi clepsidră,
cît timp ţi-ar trebui
pentru a mă iubi?

nu uit secunda din care am plecat,
la capătul ei îmi este prima privire.
spune omului-val
să nu îmi mai strice castelul.

pe ruine îţi dau întîlnire, moarte,
îţi acord sfertul academic,
iar dacă eu voi fi întîrziatul,
să meditezi la mine ca la un prezent
care te înnebuneşte.

în mine se contopesc cerul, apa,
focul şi pămîntul,
cum le vei putea stinge pe toate?
sufletul meu îţi poartă mila
în fiecare înţeles...

cuprins

Mă fac fluture şi curg

Mă fac fluture şi curg
în lumina florii.
 
aleargă noaptea lumii să mă prindă,
fac zig-zag-uri printre oameni
şi îmi aleg o stea
pe care mă aşez
şi steaua e chiar inima ei.

prinde-mă, lume, îţi strig!

cuprins

Apocrifa pe o roată de fîntînă

O, timp, te văd murind în mîinile 
fără degete ale omului modern,
îţi văd florile apunînd în culori
din Dumnezeu
atunci cînd omul tău va înceta să se întrebe
de ce preistoricul
îşi încrusta experienţa pe os...

tu eşti copilul umbrei tale.
plîngi din monotonie,
doar jocul îţi schimbă impresia
şi Jocul tău uneori am fost noi...

osul ştiut este alb cînd îl priveşti în lumină,
osul, într-adevăr, este os în celelalte sensuri.

cîtă-nsetare te leagă de apă
cînd ţi se împodobeşte grumazul
cu zalele unui lanţ rupt de mine!

cuprins

Deconspirarea întunericului

În chilia înţelesului meu
lumînare am pe Dumnezeu
şi curge ceara cînd gîndesc aceeaşi
lumină
a lumii,
cum dintr-un călugăr curge barba...

întuneric - sublimă uitare pătrunzînd în forme,
pîndind chiar substanţa
atunci cînd umbra însăşi ajunge o formă.

ah, univers uitat,
spînzurat de-o rază martiră
şi mîngîitat într-una de ecoul surd
şi vuiete de eternitate,
în care tăcerea i-a fost
ultimul suspin!

tăcînd, văd raza de apus
ca pe-un beţiv rîzînd de un copac,
trecînd împleticit
pe uliţele nopţii...

cuprins

Trei timpuri sensibile

Marele blestem,
care avea salvarea în sine...,
se scurgea peste culorile naturii
şi peste puncte pestriţe
de oameni.

sînt ispitit să mă scufund în ochiul mărului
şi să chem lumina la mine.

voi merge mereu
de la Dumnezeu
şi pururea îmi voi merita
limita.

cuprins

Mestecarea de cuvînt

O piatră cu vulturi
se prăvăleşte peste cer
şi are loc reflux de haos şi de umbră,
mă cuprinde-o linişte a căldurii mari
şi, plin de un orgoliu al firii, astrul
îmi face semn cu ochiul
ca pot deja să-mi uit privirea.

iar trupul nopţii în agonie sîngerează
şi-n dîre roşii de lumină
zadarnic încercînd să se adăpostească
între buzele uitate ale vieţii.

buzele alea, ca un început de tranşeu
din lupta pentru începerea lumii...

“lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă” - spun ele
şi se adîncesc în goluri...

cuprins

Primul portal

Dă-mi, Doamne, să-ţi cunosc Creaţia
şi apoi să mă retrag
în harul cu care plămădit-ai
fondul ei.

punctul unde începi
îl trag înspre mine...

apoi să mă chemi
ca pe ultimul Tău om,
ca pe ultima formă a lumii...

cuprins

Al doilea portal

O mînă întinsă poate să dea
sau poate să ceară,
un picior tăiat poate să predea istoria
sau poate să îndure prezentul.

o retragere-n sine poate găsi o virtute
sau poate dezgropa un monstru.

la fel un curcubeu de amintiri
după o ploaie de-ntîmplări,
la fel o ciocîrlie care cîntă vijelios
spre aşteptarea de la picioarele
tăcerii unui os al meu.

cuprins

Punctele deschise

Nu cunosc nimic mai subiectiv ca geniul.
obiectivă e o piatră,
o salcie sau un mal,
nici măcar o undă sau o frunză căzînd,
nici măcar un fir de praf pendulînd
în imagine.
obiectiv este stiloul meu lăsat
să doarmă
pe o coală nerănită,
stiloul meu care nu visează
inerentele războaie.

cuprins

Cercurile deschise

Căutare, căutare şi degetele-ntinse
ţîşnesc din mănuşa rupt-a vieţii
către altfel de simţuri...
reflexe necondiţionate la găsirea
care nu este respirare-a respirării.
Dumnezeu n-a dat aici absoluturi
pentru ca noi să ştim să fim altceva
aflîndu-le dincolo.
şi pentru ca vuietul de-afară
şi umbra dinăuntru să nu subjuge
conştiinţa,
ne-a dat armonia.

acum nu mai putem explica Principii
cu exemplele de lîngă noi -

substanţa începutului a îmbătrînit
datorită închipuirilor noastre.

asemănările Îl mărturisesc.
diversitatea e pusă între ele
pentru ca noi să putem distinge.
apoi să ne găsim...

cuprins

Sferele deschise

Materia e banală. iubesc răspunsul întrebării
şi plîng în pragul porţii.
doar o lumină poate explica o umbră
şi sfîntul e lacrima care urcă înapoi în ochi.

vreau să ridic mărul înapoi în pom.

aştept înţelesul care este aşteptat de la-nceputul
lumii -
înţelesul sfîrşitului ei pentru a şti cum să mă 
supun lui.
iar dacă, înţelegîndu-mi pe deplin moartea,
aş ierta astfel lumea,
aş ierta-o şi aş înţelege-o ca pe-o
moarte...

pun
o cruce şi plec
mai departe.

cuprins

Deschişii oameni

Nişte oameni aşezaţi cu faţa în sus
mi-au strigat
că adevărul e predestinat
şi că eu sînt ochi supus,


iar el este ca o formă de val
privit de la distanţă
şi ca o speranţă
în goana unui nechezat de cal.

îi vezi cu certitudine doar unduirea,
nu şi dimensiunea ascunsă în mare,
un prezent din întîmplări ar fi o lume-n care
am plînge-ngenunchiaţi, suspinîndu-ne privirea.

atîta vreme cît timpul este înţeles,
nu este resemnare.

cuprins

Închisele păreri

Bătaia inimii mă-mpinge fără dezmierdare
către taine care nu mai au nici un înţeles omenesc.

mă las mîngîiat de materie, trişez,

apoi întind mîna şi o mîingîi şi eu...

spre noi zîmbeşte Dumnezeu
şi văd, o îmbrăţişez.

ne-acoperim cu o condiţie comună care-alină.

deasupra, o lungă noapte măsoară mereu
lumină
de stele şi dor de Dumnezeu.

cuprins

Dezbrăcarea primului gînd

Nimic din ceea ce simt, nevăzînd,
nu face parte din lumea aceasta,
ca uncimitir de îngropare a simţurilor.

ochiul acesta al meu se joacă ascuns
cu mîna aceasta a mea
şi ea cu materia
şi materia cu sufletul meu.

ce suflet deasupra de joc
îmi şade deasupra!

cuprins

Rătăcirea primului gînd

Trăiesc mai mult decît îmi arată trupul
şi mai subtil decît îmi spune viaţa.

ce mare pasăre a dezvelit soarele!

cuprins

Treapta căderii

gîndul acesta al meu se joacă-n păcat
cu lumea aceasta a mea
şi ea cu nefiinţa
şi nefiinţa cu speranţa mea.

ce speranţă deasupra de joc
îmi şade deasupra!

cuprins

Linia lacrimei

Sînt căutat într-o lume singură,
sînt plîns într-o lume plînsă
şi ajutat într-o lume încercată...

sînt viermele unei lumi din care
a muşcat femeia.

ce dune de oase s-au coborît din orizont!

cuprins

Starea găsirii

Aşteptarea aceasta a mea
se joacă timid cu acest timp al meu
şi el cu veşnicia.
şi veşnicia cu amorul meu.

ce amor deasupra de joc
îmi şade deasupra!

cuprins

Îmbrăţişarea

O privire scăpată din cer
mă dezveleşte de pămînt.

ce val înspumat
îmi fură din ţărm!

cuprins

Urmare gîndului

în spaţiul acesta, mediul luminii
e bezna.
cum să nu fie înşelarea?

ce speranţe adună în sine un zid
de aici!

cuprins

Tic - tac

Prea dragă îi este ceasului ora
şi iubirii omul.

ce tandre pendule
bat omul pe umăr!

cuprins

cuprins

Postfaţă

cuprins